Telepatia


Charles Richet ii spunea criptestezie. Leonid Vasiliev o denumea sugestie ideatoare la distanta, iar altii o numeau telestezie, biocomunicatie, transmisiune perceputa la distanta, radiocomunicatie biologica sau transfer de informatie biologica. Denumirea de “telepatie” a fost propusa in 1882 de Frederic W.H. Myers, cercetator britanic in domeniul parapshihologiei, dezvoltator al ideii de niveluri multiple ale constiintei. Termenul provine din limba greaca, unde “tele” inseamna “departe”, iar “pathos” este “simtire” si exprima fenomenul de transmitere a gandului intre doua sau mai multe persoane pe alte cai de comunicare decat cele accesibile simturilor. Aceasta reprezinta cel mai raspandit si, poate, cel mai vechi fenomen parapshihologic. Totusi, dificultatea sa incepe odata cu definitia.

Daca interpretam telepatia ca pe o transmitere de ganduri, atunci o legam de idee sau de minte – adica de nivelul constientului. Iata prima eroare, caci fenomenul telepatic se petrece la nivelul inconstientului. In fine, daca o limitam numai la persoane, adica la oameni, atunci eliminam total arbitrar marele capitol al telepatiei animale, ori cel dintre om si animal. Intr-adevar, astazi, dupa studiile parapshihologilor britanici Carrington si Sanderson, se pare ca multe specii practica in mod curent telepatia. Astfel isi transmit unii paianjeni structura modelului panzei si tot asa comunica la distanta furnicile si albinele. Toate speciile, inclusiv omul, manifesta telepatia intre mama si pui, pe baza careia se fac in ultimii ani valoroase experimente militare. Alte experimente militare se refera la telepatia dintre om si delfin. Asadar, iata-ne in situatia paradoxala de a avea un fenomen puternic atestat, unanim recunoscut si totusi prost definit.

Magnetizatorii

Ca sa nu mai luam in calcul faptul ca unii il asimileaza psihologiei, scotandu-l din parapsihologie. Confuzia e mare dar, din fericire, actualmente s-au clarificat destule aspecte. Este important de inteles ca telepatia este cel mai vechi sistem de comunicare la nivelul viului. Ea reprezinta un sistem universal, deci nu tine cont de bariera dintre specii. Pretutindeni unde exista lume vie, exista si telepatie. Primii care s-au ocupat intens de fenomen au fost discipolii lui Mesmer, medic german, fondatorul teoriei pseudostiintifice a magnetismului animal, numit ulterior mesmerism. Acestia se numeau magnetizatori si lucrau cu subiecti aflati in stare de somn artificial, in general in stare de transa hipnotica. Magnetizatorii emiteau comenzi mentale la distanta, pe care subiectul le asculta.

De asemenea, erau capabili sa induca hipnoza la distanta. O alta categorie de experiente a fost denumita simpatism organic si cuprinde transmiterea senzatiilor. Magnetizatorul transmitea senzatii gustative, olfactive ori tactile. El putea transmite stari sufletesti sau organice (oboseala, sanatatea, durerile, emotiile), ceea ce a readus in discutie stravechea activitate a vrajitorilor. Magnetizatorii realizau simpatismul organic sub hipnoza, iar in privinta aceasta trebuie sa deosebim doua fenomene: transmiterea unei senzatii ori a unei stari este un act telepatic; in schimb, faptul ca respectiva senzatie ori stare actioneaza efectiv asupra subiectului nu mai tine de telepatie, ci de hipnoza. Iata un exemplu clar: hipnotizatorul transmite senzatia de arsura, iar pe pielea subiectului apare arsura reala. Este evident ca subiectul a receptat telepatic senzatia arsurii, dar telepatia se opreste aici. Materializarea arsurii e un alt fenomen, de natura tipic hipnotica.

Experimentele magnetizatorilor au cazut o vreme in uitare. Abia in 1876, fizicianul englez William Barrett le reia, incercand insa sa evite folosirea hipnozei. Din 1883 incepe o ampla actiune de studiere a telepatiei, prin intermediul Societatii Britanice de Cercetari Psihice si prin intermediul testelor publice initiate de Gurney si Myers. Confuzia era mare: telepatia era initial amestecata cu halucinatia, apoi, ani in sir, cu teleplastia si clarviziunea. Astfel, in 1885, Myers si Frank Podmore, autor englez de tratate pe teme psihice, o analizeaza in legatura cu “fantomele viilor”, iar in 1899 astronomul francez Cammile Flammarion le calca pe urme.

In cautarea puritatii

Telepatia are mai multe forme si e dificil de izolat in stare pura. Cand e vorba de oameni, ea se petrece la nivelul inconstientului si nu tine cont de distante. Presupune doi actanti. Primul, cel care transmite, se numeste agent. Al doilea, cel care receptioneaza, se numeste receptor. Receptorul trebuie sa fie neaparat dotat parapsihologic, el este subiectul real al telepatiei. Dar actiunea sa e pasiva, el primeste pur si simplu un mesaj. Daca receptorul face efortul de a citit gandurile cuiva, nu mai avem de a face cu telepatia, ci cu clarviziunea. In practica, foarte des, nu se poate diferentia telepatia de clarviziune, de aceea fenomenele poarta denumirea comuna de perceptie extrasenzoriala. Incercarile de clasificare a telepatiei marturisesc aceeasi dificultate. Mai intai, se deosebeste o telepatie reala de alta aparenta.

Telepatia aparenta a fost bine studiata de psihologul polonez Julian Leopold Ochorowicz in lucrarea sa “Despre sugestia mentala”. El o imparte in patru categorii:

  1. falsa telepatie datorata imprejurarilor ( subiectul observa unele indicii si deduce in mod normal mesajul);

  2. falsa telepatie datorata asociatiei de idei (doua persoane traiesc impreuna si isi cunosc obisnuintele de rationament; cand una evoca o idee, ambele asociaza in mod automat alte idei identice);

  3. falsa telepatie datorata relatiei hipnotice (intre hipnotizator si subiectul cu care lucreaza indelung se stabileste un soi de limbaj secret, insesizabil profanilor);

  4. Cumberlandismul (descrie falsa telepatie datorata miscarilor inconstiente; receptorul trebuie sa ghiceasca locatia unui obiect ascuns iar agentul, instinctiv, cunoscand-o, o tradeaza prin miscari involuntare). Dar intreaga problematica a falsei telepatii este astazi depasita Ea are loc numai intre persoane aflate una aproape de alta; or, marile experimente telepatice se petrec la distante cateodata uriase. Cand sunt implicate distante mari, niciuna din categoriile lui Ochorowicz nu mai functioneaza.

Telepatia reala poate fi spontana sau experimentala. Ea mai poate fi voluntara sau involuntara, dupa caracterul voluntar sau nevoluntar al actiunii agentului. In fine, se mai vorbeste despre o telepatie pura si alta generala, adica despre fenomene ce se datoreaza exclusiv telepatiei sau pot fi interpretate si altminteri. In privinta telepatiei pure, efortul cel mai mare a fost depus de parapshihologii britanici Samuel Soal si F. Bateman. Cei doi au lucrat cu un mediu codificat drept doamna Stewart. Ei considerau ca in telepatia pura receptorul trebuie sa ghiceasca un gand, nu un obiect material. Dificultatea consta in a sti daca subiectul afla gandul, sau, prin agentul transmitator, intra in contact extrasenzorial cu obiectul ce inspirase respectivul gand. Asadar, ei au inventat diverse precautii experimentale. Au folosit cinci carti de joc care contineau cate o litera fiecare. Operatorul le amesteca, le etala cu fata in sus si primea, pe un ecran, o cifra intre 1 si 5 dintr-o serie scrisa dupa regula hazardului (conform unor tablele elaborate de matematicieni).

Literele corespundeau unor nume de animale, iar animalele la randul lor, corespundeau cu 5 prieteni ai celor 2 experimentatori, pe care doamna Stewart nu-i cunoastea. In acest mod, experimentatorii trebuiau sa se gandeasca pentru a indica obiectul, iar subiectul urma sa receptioneze gandul. S-a realizat un procent ridicat de reusite, echivalat cu o probabilitate a hazardului de 1 la 100.000 de milioane. Totusi, telepatia pura n-a putut fi demonstrata. Mai intai, nimeni nu stie de ce ghicirea unui gand ar fi mai telepatica decat ghicirea unui obiect la care agentul se gandeste. Psihologic vorbind, ambele cazuri sunt identice. Apoi, nu se stie daca doamna Stewart primea in mod pasiv mesajul sau il afla in mod activ, citind gandurile experimentatorilor. Adica nu se stie cat a fost telepatie pura si cat clarviziune, deoarece agentul poate intra in armonie cu receptorul, iar semnalele pot fi extrase si nu transmise.

SPR

Primele investigatii sistematice si pertinente in materie de telepatie incep in anul 1883, dupa constituirea Societatii Britanice pentru Cercetari Psihice, numita prescurtat SPR. SPR organizeaza diferite tipuri de teste pentru a afla legile acestui fenomen paranormal. Persista intrebarea: ce anume se transmite optim prin telepatie? SPR experimenteaza cu diferite obiecte: carti de joc, desene, numere. Iata cadrul standard al testului: subiectul, cu ochii legati si urechile astupate, statea in fata unei mese. Agentul se afla in spatele lui si privea obiectul. Linistea era obligatorie si se instituiau toate precautiile pentru a nu exista comunicare normala. Uneori agentul statea intr-o camera alaturata, la 10 metri de receptor, avand interpusi doi pereti intermediari.

De fiecare data transmiterea gandului s-a petrecut in mod incontestabil. Aceasta a fost prima constatare. Apoi, tot in 1883, Myers si Gurney initiaza teste de transmitere a numelor proprii. Au fost experiente foarte instructive, chiar si prin erori. Astfel, s-a obtinut “Freemore” in loc de “Frogmore” sau “Jobson” in loc de “Johnson” si s-au demonstrat cel putin doua lucruri:

a) prin telepatie se pot transmite sunete, la fel ca in limbajul articulat;

b) apare frecvent o doza de imperfectiune si incertitudine in mesajul telepatic;

c) exista asa zise ”zile bune” si “zile rele” in realizarea fenomenului telepatic;

d) reusitele scad pe masura ce se instaleaza plictiseala si rutina;

e) daca agentul manifesta indoieli, el inhiba experienta;

f) asistentii par sa influenteze experimentul (neincrederea il altereaza, increderea nelimitata il ajuta). Mai mult decat atat, receptorul unui experiment telepatic trebuie sa se afle fie in transa, fie in stare alfa.

In urma unor experimente telepatice si mai riguroase, derulate de inginerul chimist si parapshilog francez Rene Warcollier, in anii 1920, se ajunge la noi si importante concluzii referitoare la telepatie. Astfel, s-a constatat ca mai multi agenti, actionand conjugat, nu par sa aiba o influenta cumulativa; senzatiile se transmit cel mai bine si nu este neaparat necesar sa existe o relatie de simpatie intre agent si receptor, iar incercarile la mare distanta, de pilda Franta-America de Nord, au fost mai reusite decat cele locale. Telepatia se realizeaza la nivelul inconstientului si devine vizibila in cazul indivizilor aflati in raport de electivitate; odata stabilit, raportul de electivitate dintre fiinte nu mai dispare nicicand. Astazi au aparut noi ipoteze, de exemplu ipoteza inconstientului colectiv. Inconstientul colectiv, comun speciei, nu faciliteaza (oare) telepatia intre toti membrii acelei specii? Oare nu exista un inconstient colectiv al intregii lumi vii, care poate asigura transmisia telepatica la nivelul oricarei fiinte? Spiritual vorbind, oricine se afla in raport cu oricine, dar exista raporturi privilegiate, cele numite de electivitate. Acestea permit actualizarea mesajului telepatic in constiinta.

Undele alfa

Am subliniat putin mai devreme ca, in telepatie, receptorul trebuie sa se afle intr-o stare denumita alfa. Denumirea provine de la undele cerebrale alfa, care caracterizeaza encefalograma subiectului pregatit pentru receptionarea mesajului telepatic. Ritmul alfa are frecventa cuprinsa intre 8 si 12 cicli/secunda si caracterizeaza relaxarea, reveria, introspectia, granita dintre somn si trezire. Pentru a intra in ritm alfa, individul trebuie sa elimine orice stimul exterior si sa realizeze repausul psihic. Experimental, starea alfa se realizeaza sub hipnoza, in transa, in timpul premergator visului sau, pur si simplu, intr-o camera linistita si intunecoasa, avand ochii inchisi si urechile astupate. Starea alfa pura caracterizeaza recepetia telepatica precum si clarviziunea.

In anul 1963, Leonid Vasiliev, unul dintre pionierii studiului parapsihologiei, desfasoara experimente de sugestie mentala la distanta, reusind sa comande miscari pe care subiectii le executau fara a fi constienti ca asculta ordine. Acest fapt deschide nebanuite perspective asupra telepatiei, recomandand-o drept tehnica valoroasa pentru manipularea indivizilor. Autoritatile devin brusc interesate si i se cere lui Leodin Vasiliev sa-si continue cercetarile in vederea construirii unor aparate de sugestie mentala. Astazi au aparut indicii ca asemenea aparate exista. Leonid Vasiliev a incercat sa demonstreze implicarea undelor in fenomenul telepatic, dar a dat gres, agentul si receptorul putand comunica chiar la distanate de peste 1.500 kilometri, in timp ce se aflau in custi Faraday, despre care se stie bine ca impiedica propagarea undelor electromagnetice.

Telepatia “fireasca”

S-a constatat ca, in afara experimentelor, fenomenul telepatic apare mai ales in contextele primare, odata cu pericolul sau moartea si vehiculeaza informatii primare, adica accesibile oricarei fiinte. Aceste informatii primare se refera la stari organice (somn, oboseala, suferinta, spaima), la forme si dimensiuni ale obiectelor, ori la senzatii si miscari. In anul 1975, bulgarul Athanas Smilov face o serie de experiente revelatoare privind telepatia planta-animal. In prezenta unor plante, el ucide broaste prin metode torturante. Cu cat tortura era mai acuta, cu atat raspunsul telepatic al plantei devenea mai vehement. Raspunsul maxim a fost obtinut atunci cand broastele erau fierte de vii. Asadar, telepatia devine eficienta in primul rand in cazul pericolului si suferintei ce ameninta viata. Durerea victimelor se transmite aproape intotdeauna; depinde insa cine o receptioneaza si ce se intampla cu acea receptie.

Telepatia are unele probleme de acuratete, insa ea prezinta si cateva avantaje formidabile. In primul rand, nu depinde de distanta, in al doilea rand nu poate fi impiedicata de niciun obstacol. In al treilea rand, nu necesita instalatii sofisticate sau costisitoare, iar in al patrulea rand comunicarea este aproape instantanee. Daca telepatia s-ar generaliza la nivelul tuturor oamenilor, iar mesajul ei ar atinge performantele limbajului articulat, intregul sistem mass-media ar suferi o revolutie greu de imaginat. Oamenii s-ar intelege imediat, indiferent de limba: aceasta e situatia dinaintea construirii turnului Babel. Poate ca aceasta legenda conserva tocmai amintirea vreunei perioade arhaice, dominata de comunicarea telepatica. Acum 30-40.000 de ani manifestarile umane erau tulburator de identice pe toata suprafata Pamantului; inclusiv arta era aceeasi.

Nu este chiar de neinchipuit ca uniformitatea uneltelor, sculpturilor sau picturilor paleolitice s-ar datora si legaturilor telepatice. In ziua de azi ramane clar faptul ca functioneaza diferite niveluri ale telepatiei: nivelul primar, care anunta pericolul ori moartea, eficient pe intregul regn viu si foarte activ in manifestare; nivelul animal, care presupune informatii ori comenzi simple si care nu tin cont de bariera intre speciile animale; nivelul specific, limitat la indivizii aceleiasi specii, in cadrul caruia se pot transmite mesaje mai complexe, mergand pana la detalii ale obiectivelor; nivelul individual, care e strict limitat la doi sau cativa indivizi aflati in raport personal de electivitate si in cadrul caruia se transmit cele mai complexe tipuri de mesaje.

Deocamdata, performantele raman relativ limitate: chiar si in granitele nivelului individual mesajul nu atinge parametrii limbajului articulat. Desigur, este legitima intrebarea daca acesti parametri nu pot fi cumva imbunatatiti.

0 Response to "Telepatia"

Trimiteţi un comentariu

powered by Blogger | WordPress by Newwpthemes | Converted by BloggerTheme